S-a închis la…Poliție !

0
490

Academia de Poliție “A. I. Cuza” a fost închisă până la finalul anului, a hotărât Consiliul de administrație și Senatul Academiei, iar studenții au fost trimiși acasă după valuri de toxiinfecție alimentară în rândul studenților și după apariția pozelor cu mâncarea cu viermi primită de viitorii ofițeri, anunță Sindicatul Europol.

  • „După 10 zile în care am arătat condițiile insalubre, precare, periculoase, mizere, ce nu puteau fi comparate nici măcar cu cele din penitenciare, Consiliul de administrație și Senatul Academiei de Poliție “A. I. Cuza” au luat decizia de a trimite studenții acasă, cel puțin până după sărbătorile de iarnă.
  • Această decizie vine în contextul presiunii mediatice dar și a refuzului conducerii Academiei de a ne permite accesul zilnic, pentru a monitoriza condițiile în care studenții și angajații instituției de învățământ își desfășoară activitățile. Să nu uităm că nici până în acest moment, nu avem rezultatele probelor de laborator ca urmare a focarului de toxiinfecție alimentară”, scrie Sindicatul Europol pe Facebook.

Sindicatul acuză că, „timp de un an, studenții și angajații Academiei au fost victimele unor incompetenți, împuterniciți/desemnați susținuți politic, plătiți cu salarii de “lucrări de excepție” majorate cu 50%, în timp ce firmele care au primit milioane de euro pentru modernizarea instituției au lucrat cu zilieri, în șantiere care încălcă normele legale, realizând lucrări de proastă calitate”.

  • „Faptul că timp de 10 zile, niciun oficial al Academiei nu a fost cel puțin cercetat disciplinar și nici nu li s-au încetat împuternicirile celor responsabili, demonstrează că interesele financiare sunt uriașe și nu puteau fi tolerate fără susținere de la vârful MAI”, mai spune Sindicatul Europol.