Nu cred că trebuie să fii guvernant sau specialist în pandemie ca să oferi leacul salvator: Români, mâncați bine, dormiți bine, fiți sănătoși, și Corona Lisa o să stea departe de voi! De fapt, leacul la toate bolile este sănătatea. Dar pentru asta trebuie să mâncați bine. Guvernanții, dacă nu știu asta, și nu știu, fiindcă nu am auzit pe nimeni dintre ei, inclusiv pe specialiștii în boli virotice, care ne conduc cu sfaturi la cimitir, să spună că trebuie să mâncăm bine, ar trebui să știe că misiunea lor este să asigure poporului român un trai decent.
Și cum le asigură, când DNA a anunțat că a deschis 33 de dosare penale care vizează persoane suspuse, care au practicat corupția pe timpul stării de urgență!? Ce încredere să ai în astfel de conducători care nici măcar în momente dramatice pentru țară, pentru oamenii, nu se abțin de la furturi, nu sunt morali? Boala nu ne dă știri atât de cutremurătoare ca acest jaf din spatele pandemiei.
Și aceste lucruri se petrec pentru că legea este blândă, nu-i sancționează dur și imediat pe cei vinovați. Procesele țin cu anii și se șterg, se uită. De aceea, e nevoie de sancțiuni rapide și fără milă. Nu cunosc un caz de sancționare rapidă și eficientă. Sunt zeci de instituții falimentare, am scris nu o dată despre ele, în care cei care nu fac nimic au salarii amețitoare. De la ei trebuie să se înceapă aplicarea unui cod moral, deocamdată inexistent.
Banii hoților trebuie să ajungă la populație.
Mai exact spus, ca să mâncăm bine, ne trebuie bani. Asta trebuie să facă guvernanții, fiindcă tot au declarat că UE ne-a umplut visteria țării cu un 1 500 000 000 de euro, să le dea oamenilor bani, să le crească salariile, să crească amărâtele de pensii, fiindcă natura ne-a dat bogăția ei, piețele sunt pline de roade! Bani să ai și trai neneacă. E o mare plăcere acum să faci piața, eum o fac săptămânal la Piața Matache, și să vezi acolo roadele pământului românesc! Prefer să iau produse de la țărani, fiindcă la magazin parcă nu mă simt acasă, unde rafturile sunt pline cu produse de import.
Acum, în acest sezon, până la iarnă, mergeți numai la piață, la țărani. Țăranii te fac să te simți sănătos, fiindcă însăși prezența lor este molipsitoare, cu fețele rumene, solare, ei arată ca niște oameni puternici, mâncați bine, care nu se sperie de o boală care trântește numai oameni trântiți deja, ca fantomele virusate.
Măriți lefurile, măriți pensiile, dacă știți să guveranți!
Faceți dreptate, dacă știți să guvernați!
Dar știți?
Guvernul le promite copiilor computere cu tablete ajutătoare, dar un primar din țară le strigă acestor „făcători de alertă”: „Sunteți atinși de pauză la cuget?! Nu de tablete avem nevoie, ci de pâine, copiii n-au pâine pe masă!”
Iar o doctoriță dă cazul unui muncitor care a lucrat 35 de ani într-o fabrică, în mediu toxic, și are 830 de lei pensie! În timp ce șeful CCR, Valer Dorneanu, are o dublă pensie specială, de 33 000 de lei ca magistrat și 74 mii ca fost deputat! O fi școlit acest șef, și priceput la politica sentințelor judecătorești, dar eu nu cred că diferența dintre acești doi oameni este chiar o prăpastie!
Echilibrați balanța, dacă știți să guvernați!
Faceți punți între oameni, între drepturile lor, dacă știți să guvernați!
Dar știți?
Cum veniți în fața poporului să-i dați „indicații prețioase” când voi aveți deschise 33 de dosare penale, deocamdată, numai pe timpul stării de urgență!?
*
Din pandemie, așa cum spunea și Michel Houellebecq, nu vom ieși mai câștigați, ci mai rău, mai săraci. Mai ales spiritualmente. Iar șansa intelectualilor români este tot mai mică. Niciodată cred că valorile românești nu au fost mai la fund ca în ziua de azi. Complexul provincial, al marginalizării, a devenit o prăpastie de netrecut. Mai cunoscuți în lume erau Cantemir și Ion Neculce la vremea lor decât azi un Marin Preda, să spunem. Nu mai vorbesc de sutele de poeți și artiști români sortiți să moară necunoscuți. Și au de transmis lumii mesaje importante. România nu va fi cunoscută prin pandemie, ci prin valorile ei. Nu cu cifre pandemice trebuie să ne raliem noi la standardele occidentale, ci cu valorile pe care acum le bălăcărim sau ignorăm. Mass-media este un focar de infecție, mai rău decât virusul. E o hazna de bășcălie la adresa a tot ce e sfânt! Acum, fiindcă e plătită din bani sortiți pentru vindecări, se află în cârdășie cu puterea și împreună ucid spiritul. Și valorile nu pot fi cunoscute decât o dată cu țara. Țara trebuie să facă în același timp cu ele pași pe puntea cunoașterii.
În America, o țară a imigranților, am văzut cel mai bine cum stau românii comparativ cu celelalte popoare. Am scris sute de articole despre condiția umilitoare a românilor datorită dezinteresului României față de ei, datorită politicii proaste făcute de instituții ca ICR, de guverne cu prim miniștri care sunt niște accidente ale istoriei, precum dl. Orban, care azi spune una, mâine alta (e inadmisibil sa închizi parcurile atâtea săptămâni și acum să declari senin că „nu eu am zis să nu se intre în parcuri”!!!).
Cum să faci punți cu astfel de oameni? De 30 de ani suntem conduși de diletanți, nici un profesionist politic, pe care să-l respecți! Iar greșelile de ieri se repetă și acum. M-am referit la ce mă doare, fiindcă pe mine mă preocupă elita țării. Ea trebuie hrănită bine, în primul rând. Cele mai mici pensii le au intelectualii. O țară fără elită e moartă. E second-hand, condamnată numai le slugărnicie și imitare. Fiindcă se vede foarte evident că interesele clasei politice sunt doar personale, se învârt ca un câine în jurul cozii. Nu există nici un interes pentru popor, dar mai ales pentru artiști sau savanți.
Mai rău nu se poate. Viitorul nu va schimba atitudinea României față de valorile ei decât în momentul când clasa politică își va schimba atitudinea față de ele. Avem nevoie de o clasă politică radical schimbată. Care să le dea sănătate la oameni.
De sănătate au nevoie românii, nu de măști și mănuși de cerșetori!
Dați-le sănătate la oameni, dacă știți să guveranți!
Dar știti?
Cum faceți? Când voi sunteți bolnavi? Când nu vă e rușine să furați ca în codru? Când pe față dați ordine care intră în Monitorul Oficial, iar pe la spate mânuiți fondurile în fun cție de interesele camarilei?
Cum vreți să guvernați bine cu un popor bolnav? Nu trebuie să fie poporul român sănătos, ca voi să vă faceți treaba ca niște repere de sănătate? Cum faceți? Când spitalele sunt pline de boli? Și de unde soluții? Când acești gășcari sunt gropari! Ei ne vor îngropa, nu virusul, de orice proveniență ar fi el.
Dacă pentru Franța va fi „un peu fire”, pentrru noi acest „puțin mai rău” va fi catastrofal. Uitați-vă numai cum conduc pademia noii comandanți. Ce spun acum, mâine e pe dos. E o confuzie generală. Programul de testări e mereu dat peste cap. Ca și căile de tratament. Ca și programul alimentar. Până mai ieri, vârstnicii, cei de peste 65 de ani, aveau voie să intre în magazine între orele 11 și 13, acum doar între 9 și 11! E ceva fără imporanță, total inutil, dar guvernanții trebuie să arate că fac ceva, schimbă orele, își dau importanță că au făcut și ei ceva, să-și justifice salariile uriașe! Ceva total inutil! Inutil, ca și purtatul mănușilor de plastic pe stradă, ca și închiderea parcurilor și alte aberații.
De când cu aceste programe de handicapați, care fac ruptura între generații, guvernul îi îmbătrânește pe oameni. Eu, niciodată, după ce am ieșit la pensie, nu m-am simțit bărân. De ce? Fiindcă am fost sănătos. Omul sănătos nu e niciodată bătrân. Parcă nici n-ar avea vârstă. Se simte mereu tânăr. Am rămas uluit la New York de respectul americanilor pentru bătrâni. O imensă parte din populație este trecută de 70 de ani și este foarte activă până la 90 de ani. Speranța de viață acolo este de 100 de ani! Dar acum, aici, la noi, acești guvernanți mă jignesc, îmi jignesc sănătatea, pe care o am, fiindcă am avut grijă să trăiesc cumpătat. Și acum îmi fac ei program? Cine sunt ei? Cum au intrat în viața mea? Nu urmăresc decât să ne îmbolnăvim, să fim și noi un caz, să fim raportați la cifrele false de coronavirus. Pe mine nu visrusul mă sperie, ci acești oameni incompetenți, care ne dau lecții!
Orbancovid e căzut ca musca-n lapte la șefia guvernului, iar ministrul Velă de Epavă se umflă în pene, o face pe profetul, ca și Rafistolescu cu viii și morții. Sunt niște ciocli, niște gropari, nu miniștri. Sau șefi de partid, ca alt cioclu, Cio-racu, vâzătorul de țară, un trădător obraznic, care se pregătește de „ordonanțe de urgență”, nu de dreptate, care trebuie să înceapă cu el, să-și dea demisia, să dispară, fiindcă numele lui e sinonim cu trădarea în hoardă! S-au trezit acolo din întâmplare. Sunt amatori. N-au pregătirea necesară pentru astfel de funcții. Cum vor administra ei criza mai departe?
Degeaba bat din tobă parlamentarii, dacă nu răspund la mesaje, dacă nu reacționează la semnalele realității, dacă tratează cu indiferență orice soluție care vine de la oamenii neînregimentați. Mi-e rușine de acei paralemteari sau oameni politici care tratează cu dispreț astfel de mesaje. Am să dau odată o listă cine sunt acești nemernici.
Politica interesului mafiot și a simulării grijii față de popor va continua să fie viitorul țării, după părerea mea. Pe ce mă bazez? Pe argumentul IQ, care este negativ în cazul acestor guvernanți. Se vede de la o poștă nivelul lamentabil al pregătirii lor, prostia intelectuală și lipsa de cultură.
Am atacat această problemă vitală, fiindcă mens sana in corpore sano. Dacă nu suntem sănătoși la trup, nu vom fi nici la minte. Abia acum, în această perioadă nenorocită, când au fost și sunt închise universitățile, muzeele, bibliotecile, galeriile de artă, librăriile, sălile de concert, teatrele… se vede ce tragedie este pentru o societate lipsa culturii. Omul, ca să fie om, are nevoie de carte, de muzică, de artă, nu poate trăi numai cu fasole și cârnați.
Ce trebuie să se întâmple, nu să dispară Corona, fiindcă ea sau suratele ei nu vor dispărea niciodată, dar ca „aleșii” să fie morali, să aibă un cod moral?
În acest sens am și lucrat în aceste luni pandemice, să termin un dicționar moral, început de mult, o CHARTA MORALIA, de care țara duce lipsă, de care puternicii zilei au mare nevoie. Dar și mass-media, și BOR, și frații de la „Trinitas”. N-ar mai rătăci, le spun sigur, n-ar mai căuta cârje în tot felul de obiediențe față de toboșarii din interior sau din afară și s-ar descoperi pe ei în toată splendoarea creatoare, dincolo de aceste satisfacții de împrumut!
Fiindcă tot ce se „realizează” azi în România este huruiala de la fatala mașină de împrumut, o gigantică sugativă imitatoare. Imităm tot și imităm prost. Numai o mare schimbare în conștiințe ar putea duce la o renaștere. Acest pas pozitiv este ca o naștere din nou. Ca o însănătoșire trupească și mentală. Ca o îndumnezeire.
Închei cu încrederea că m-ați înțeles.
Să vă dea Dumnezeu sănătate, că-i mai bună decât toate!
Grid Modorcea