Vedetele Vasluiului, inclusiv Alina Plugaru, își promovează județul: lansează jocul “Escape from Vaslui“, în care un străin este fugărit cu topoare și găini aruncate cu catapulta de bețivii din zonă. Potrivit publicației Vremea Nouă, din Vaslui, au finanțat acest joc, pe telefon, actorii Cosmin “Micutzu” Nedelcu” și Cătălin Bordea, precum și Alina Plugaru, fosta vedetă a filmelor pentru adulți.
jocului îl are în prim-plan pe un străin care ajunge pe meleaguri vasluiene. Acesta este înconjurat imediat de oamenii locului, care mai de care mai curioși, care încep să îl hărțuiască. Străinul încearcă să fugă de ei, iar din acest punct încep probele jocului: personajul principal trebuie să se ferească de bețivi care aruncă cu topoarele după el, de săteni care încearcă să-l vâneze cu purcei și păsări aruncate cu catapulta, de bătrâne aflate în stare de ebrietate. De altfel, tot jocul se învârte în jurul unor personaje aflate în stare de ebrietate, mari consumatoare de spirt Mona. Aplicația nu va fi deloc pe placul vasluienilor pătrunși de prea mult patriotism local, pentru că ea scoate în evidență fix acea populație pestriță a județului, care e prezentă aproape la toate jurnalele de la ora 17:00. Cei cu un simț al umorului mai dezvoltat, cu siguranță vor găsi joculețul foarte atractiv și nostim în același timp.
O adevărată armată de vedete în spatele aplicației
Jocul “Escape from Vaslui” nu e ceva ce nu s-a mai văzut în România, însă lansarea lui este așteptată cu mult entuziasm datorită vedetelor care îl promovează. Personajele din joc vor fi interpretate de aceste vedete, printre care se numără Cosmin “Micutzu”, Cătălin Bordea, Anisia Gafton, Alina Plugaru, Ștefania Costache, Flick, dar și multe alte nume sonore din showbiz-ul autohton.