(În atenția ministrului Monica Cristina Anisie)

De multe ori, în corespondența mea de la New York, m-am referit la învățământul din Statele Unite, am arătat cum se desfășoară el aici, în special la un liceu standard, The French High School of New York, un fenomenal colegiu din Manhattan, sigur, o instituție privată, care oferă diplome bilingve, în franceză și engleză (BFA), având 1 350 de studenți de diferite naționalități (65). Se reflectă toată planeta aici, cu viitorul ei.

În memoriile mele către Miniștrii Învățământului (de la Marga la Andronescu), cărora le-am propus o reformă a învățământului românesc după acest model, am arătat cum învățământul american, recte francez, se bazează pe film. Civilizația imaginii a cuprins omenirea, nu mai poate fi ignorată, aproape din fașă oamenii se folosesc de mijloace vizuale, ecrane mici și mari. Iar în America, filmul a devenit o industrie, la pariate cu fabricile de mașini și armament. În toate mișcările sale, copilul e bombardat cu imagini.

Așa și la școală. Fiecare elev are un computer în față și lecțiile cele mai dificile, chiar de înaltă dificultate științifică, se transmit prin filme educative. Orice se poate preda prin film. Iar dintre toate simțurile, văzul, cum spunea Hegel, este simțul superior, simțul teoretic îl numea el, alături de auz. Copilul reține cel mai bine o lecție prin imagini. Însăși tabla tradițională este un ecran, care anticipează filmul. De aceea și învățământul tradițional se baza pe imagine (material didactic sau ilustrativ).

Acest tip de învățământ se face de când Platon a lansat mitul peșterii, care este prima camera oscura, pe suportul căreia s-a inventat cinematograful. Avantajul filmului este enorm. Învățământul american, implicit cel occidental, a speculat acest mijloc modern de comunicare și învățămăntul pe bază de film a devenit alfabetul viitorului. De la Budapesta și până la Tokio programele de educație se desfășoară pe bază de film.

La Liceul francez din New York mi-am prezentat și eu filmul Brâncuși – cioplitorul de suuflete, având șansa să arăt locul unde Brâncuși a văzut lumina zilei și de unde și-a luat zborul. (NB. Și americanii, nu numai francezii, îl consideră francez). Liceul are o sală de proiecție fantastică, la concurență cu sala de sport. Se află în mijlocul clădirii și este și sală de spectacol, de conferințe etc.  Și directoarea liceului, săptămânal, priectează acolo câte un film pentru elevi. Sala are 500 de locuri. La fiecare proiecție este invitat un mare actor, de regulă cel care joacă în film rolul principal. Eu am participat la o proiecție cu invitată Marion Cotillard, dar și la o proiecție Lars von Trier, cu prezența actriței preferate, Charlotte Gainsburg. După proiecție are loc un dialog cu actorul invitat. Ce se întâmplă este memorabil, nu se poate uita.

Imagineați-vă că în programa școlara de la noi este trecut studiul romanului Pădurea spânzuraților. Și se proiectează ecranizarea lui Ciulei, cu invitatul de onoare Victor Rebengiuc, car face dezvăluiri despre rol. Fiți siguri că elevii nu vor uita toată viața această întâlnire.

La Institutul de teatru și Film pe care l-am absolvit, asta era și metoda profesorilor mei, a lui Florian Potra, în special, care proceda așa după modelul învățământului italian, pe care  îl cunoștra bine. El invita la cursurle lui câte o personalitate. Așa i-am cunoscut pe Marin Preda, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Theodor Mazilu, Henry Wald, David Esrig și aceste întâlniri m-au marcat, nu le pot uita.

Dar acest tip de educație estre dificil, fiindcă este greu să găsești personalități disponibile la fiecare curs. Dar mici filme cu lecția pe care vrei să o predai, se pot face, sute de filmulețe, iar ele nu au moarte. Pot fi reluate la nesfârțit. Cu o investiție mică, se poate face o educație mare!

Dintre toți miniștri pe care i-am căutat și le-am oferit proiectul meu de reformă a învățământului românesc, nu a reacționat decât unul singur, Remus Pricopie. Pentreu acest tip de învțământ nou, eu am realizat și două manuale. I le-am oferit d-lui ministru să le multiplice. El a fost extraordinar de receptiv, fiindcă are studii în America și știa lecția, dar nu avea manuale, plus că mi-a împărtășit ceva cumplit: „D-le Modorcea, știți ce face un ministru al învățământului în Romănia?! Cu ce mă ocup eu?! Nu, dar bănuiesc, i-am spus. Nu bănuiți. Mă ocup de mafia din minister! E ceva cumplit să te ocupi numai de intrigile din interior, de grupulețele de aici, nu mai ai timp și pentru învățământ”.

Bref, a spus că lasă mafia și se ocupă de implementarea acestui proiect. A chemat o inspectroare și i-a spus să multiplice volumele mele și a hotărât să înceapă „experimentul”, așa l-a numit el, la Liceul „Jean Monet” din Capitală, pe care îl consideră cel mai avansat. A investit în computere, să aibă fiecare elev un computer pe bancă, pregătea momentul cu grijă, dar s-a întâmplat nenorocirea politică, adică a fost schimbat înaiante de a începe să aplice acest proiect. Poate că mafia din interior a aflat ce vrea să facă și l-a mătrășit! Mafia din interior avea relații la putere, cum are și azi. Gangsterii ei țin cu dinții ca nimic să nu se schimbe, fiindcă o reformă serioasă i-ar lovi în plex!

Și a venit în loc madam Andronescu, veșnica ministresă și împăciuitoristă, care a fost ca o mobilă, nu s-a mișcat în direcția reformei, nu a făcut nimic. Cum să continui ceva când miniștrii se schimbă precum caii la poștalion și nimeni nu duce mai departe ce a făcut bun precedentul!?

Dar acest drum este obligatoriu dacă România dorește să ajungă la nivelul educativ al țărilor avansate, altfel iese din istorie.

Dacă România va merge pe calea occidentalizării, cei care apără cu dinții vechiul sistem de învățământ, mai devreme sau mai tărziu vor sucomba.

Deci cheia învățământului românesc este să găsească sau să creeze punți, să se ridice la nivelul învățământului american și occidental. Și eu am fost profesor de matematică, și am învățat de la Grigore Moisil și Solomon Marcus că matematicienii arabi, cu Avicenna în frunte, își predau lecțiile pe bază de poveste. O ecuație se poate transpune în limbaj epic. Lecțiile mi le gândeam ca pe niște mici povești, mici filme. Cum ajungi de acasă la școală și pe drum se întâmplă un mic accident, poate fi echivalat printr-o formulă.

Și soția mea a fost profesoară de literatura română, de limba rusă și engleză la Colegiul „Lazăr” din București, iar în America, la New York, a avut o catedră de literatura română la o universitate. Ba la Columbia University exista o catedră plătită de guvernul României pentru americanii care voiau să învețe limba română, cu scopul de a veni în România și de a lucra aici. Din nefericire, România a desființat această catredră, ea nu mai există. O mare crimă morală. Banii se duc pe apa sâmbetei, adică la funcționarii de la ICR, care taie frunză la câini.

Nu o dată soția mea mi-a spus ce diferență există între învățământul pe care l-a studiat și practicat în România și cel american!  Nu există nici o legătură, acolo e alt tip de învățământ: după ce se constată aptitudinile unui elev, el nu mai este bombardat cu alte materii, ci numai cu acelea care îi sunt de folos carierei sale. Parcă ar fi două planete diferite. De aceea, românilor care se duc să lucreze în America nu li se echivalează nici o diplomă. Doctorii pe care-i cunosc au trebuit să urmeze din nou, acolo, facutatea de medicină. Și între timp, mulți se pierd pe drum, fiindcă trebuie să facă tot felul de munci secundare pentru a supraviețui.

Ce-i de făcut? Cum să legăm cele două realități? Există vreo soluție care să împace capra cu varză? Există.

*

Apare acum un element nou, indispendabil, și anume Consultanța, serviciul de consultanță, care să facă punți între învățământul românesc și cel occidental și american. Un serviciu de consultanță are tocmai rolul de a-i călăuzi pe elevi, pe studenți, pe calea vitală, de a-i învăța cum să facă echivalantul între ceea ce învață aici și ceea ce se învață în Franța, Anglia sau America.

Cei mai buni elevi și studenți din România ajung acolo și se lovesc de o mare nepotrivire, între cele două sisteme de învățământ. De aceea, este necesar ca Ministerul Învățământului, numit acum al Educației și Cercetării, să înființeze acest serviciu de consultanță.  Până când și învățământul românesc se occidentalizează, să existe un serviciu dedicat consultanței, în care profesionoști în materie să facă această punte despre care vorbim.

Și cred că nu este deloc întâmplător faptul că recentul meu periplu în Țara Bârsei și Țara Oltului mi-a oferit prilejul să cunosc un om care se ocupă tocmai de acest domeniu, este specialist în consultanță. Și cu care am vorbit aceeași limbă. Acest caz concret rimează cu proiectul meu trimis miniștrilor români ai învățământului. Este vorba despre dr. prof. Thomas Csinta din Hărman, Brașov, născut în România, dar cu studii în Franța, are dublă cetățenie, activează acum în cadrul Grande Ecole, care include serviciul CUFR, adică Consultanță Universitară Franco-Română. Thomas Csinta este matematician şi fizician de formaţie pluri- inter-şi transdisciplinară, este adept şi promotor al educaţiei de excelenţă, profesor de modelizare matematică şi de matematici aplicate în teoria sistemelor complexe, autor al 47 de cărți în domeniu. El vrea să facă minuni pentru România, dar aici se chinuie, fiindcă sistemul nu funcționează.

Iată ce ofertă face chiar ăn aceste zile CUFR: Burse de studii pentru pregătirea marilor și tradiționalelor concursuri de admitere în celebrele școli superioare franceze de înalte studii științifico-inginerești, economico-comerciale și agro-veterinare post-prépa: Polytechnique (X), ENS (Normale Sup), HEC, ESSEC, ESC Paris, EDHEC Business School, EM Lyon, ENV (Veto). Pe toată perioada studiilor în Franța, studenții vor dispune de cel puțin o bursă socială (cca 6.500 €/an) și alocații de stat (din partea primăriei) pentru contribuția la plata chiriei (APL–cca  65-70% din costul chiriei și întreținerii).

Accesul în sistemul elitist francez de Înalte Studii „Grandes Ecoles” este un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume!

Imaginați-vă că se creează astfel o rețea planetară de învățământ, o gridophanie educațională și astfel de punți se fac și cu America, Anglia și alte țări care au sisteme elitiste de învățământ. Acesta este viitorul, în acest sens trebuie să acționăm.

Doamnă ministru al educației Anisie și stimați miniștri de orice rang, acum aveți pe mână fonduri uriașe, țara beneficiză de peste 100 de Miliarde de Euro oferiți de UE (adică exact suma cu care îndatoraseră țara alde Băsescu!), aveți de unde investi și face un învățământ modern, performant. Nu tratați cu indiferență proiectul pe care vi-l propun, nu ignorați o ofertă precum cea a lui Thomas Csinta, așa cum a făcut d-na Andronescu cu memoriile mele. Cât o să mai țină politica asta a ignorării?! Stimați profesori care vă aflați în funcții înalte, aveți grijă la ce vă spun, fiindcă frica voastră că mâine vă veți pierde obiectul muncii mafiote, este întemeitată. Nu mai puneți piedici! Trebuie urgent să schimbați placa!

Învățământul românesc este depășit. Mișcați-vă repede. Nu mai poți merge cu roaba când s-a inventat racheta.   Ceea ce face Tomas Csinta este să învie, să dea un aer nou, proaspăt, acestui învățământ îmbătrânit. El are un cabinet de consultanță, dar plătit de francezi. Dacă acest cabinet ar fi asimilat de Ministerul Învățământului, s-ar produce un pas către normalitate.

Și atenție, doamna Anisie, Ministetrul Educației trebuie să aibă obigatoriu un Studio de film, pentru a împlini toate aceste nevoi cu propriile mijloace, așa cum Patriarhia are pentru imaginea și vocea sa publică studioul „Trinitas”. Biserica a luat-o înaintea învățământului.

Și care ar fi suprema normalitate? Ca oameni entuziaști precum Thomas Csinta, ca reprezntanți ai Ministerului român, să formaze studenți care să studieze în Franța, Anglia sau America, cu scopul de a se reîntoarce în România, să formeze cadre superdotate care să conducă România de mâine, care să conducă sferele ei de cercetare, de producție, sociale și culturale, care să știe să investrească o comoară precum cele peste 100 de miliarde făcute cadou, nerambursabile, adică să ajungem prin acești oameni super pregătiți la nivelul țărilor dezvoltatre. România nouă are nevoie urgentă de o astfel de punte, ea nu se poate întemeia decât pe baza unui învățământ nou, fiindcă nimic trainic nu se poate făuri fără educație.

Grid Modorcea, Dr. în arte