Cum să transformi o instituție publică în propria ta firmă de publicitate
Continuăm seria de dezvăluiri legate de Consiliul de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabillități cu un nou episod.
Așa cum v-am spus deja, mandatul de președinte al Consiliului de monitorizare a venit ca o mană cerească pentru Emanuel Gabriel Botnariu, rămas pe dinafară după ce Gabriela Firea a pierdut Primăria Capitalei și a trebuit să candideze pentru un post de senator. Probabil ca să nu sufere prea mult și să nu fie nevoit să trăiască doar din salariul de medic rezident, Botnariu a candidat pentru postul de președinte al Consiliului de monitorizare cu un proiect de candidatură plin de ambiții.
Odată instalat în instituție, Emanuel Gabriel Botnariu a dorit să se remarce în mass-media și s-a orientat rapid, imediat cum a înțeles că subiectul dizabilitate „prinde” la public. Și cum te poți face remarcat mai ușor, dacă nu prin senzațional? După ce și-a adus „șefă de cabinet” cu „experiență în presă”, a început o adevărată campanie de publicitate personală, dar bazată doar pe munca angajaților care au vizitat centrele pentru persoane cu dizabilități. Și pentru că scandalul și știrile de senzație vând, deși angajații au făcut peste 100 de vizite de monitorizare, a ales să prezinte doar 3 cazuri, despre care știa că vor atrage atenția opiniei publice, dacă sunt expuse cum trebuie pentru a sensibiliza publicul larg.
Și uite așa, Emanuel Gabriel Botnariu s-a erijat în apărătorul suprem al persoanelor cu dizabilități din centre și a împroșcat cu noroi în stânga și în dreapta, deși nu a făcut altceva decât să semneze niște documente pentru ca angajații lui să facă acele vizite.
E cel puțin interesant cum pe angajații lui, pe care i-a numit în mod repetat „analfabeți funcționali”, „tulburați de personalitate”, „frustrați”, „incapabili” și „gutui” care fac niște „mizerii de rapoarte”, i-a considerat utili în campania lui de promovare personală. Dar, cine știe, poate așa l-au sfătuit angajații din cabinetul lui și în special consilierul de la Comisia pentru drepturile omului din Senatul României, care îi îndrumă pașii cu sârg și interes.
Singura realizare a lui Emanuel Gabriel Botnariu după un an de mandat sunt doar câteva conferințe de presă în care a lucrat la propria imagine, într-o instituție care și cu el, și fără el, ar funcționa la fel de bine, poate chiar mai bine. În rest, din tot ce este scris în proiectul de candidatură cu care a convins Senatul să-l numească și pe care el s-a angajat să îl îndeplinească, nu a făcut mare lucru. Consiliul de monitorizare e în continuare o instituție care funcționează după un regulament de organizare și funcționare care nu corespunde cu organigrama (unul din motivele pentru care a fost demis și Florinel Butnaru, predecesorul lui), o instituție care, din lipsa unei proceduri adecvate pe care Emanuel Gabriel Botnariu s-a angajat să o facă, nici până acum nu știe cum și când trebuie să sesizeze Poliția și Parchetul, atunci când situația o impune, în numele victimelor, persoane cu dizabilități, și multe, multe, altele.
O altă „realizare”, ceva ce însă pentru orice manager adevărat ar fi o rușine, este că a reușit să terorizeze o instituție întreagă și să își bată joc exact de oamenii fără de care nu ar fi putut să facă nici măcar acele câteva conferințe de presă. Un exemplu grăitor al terorii la care au fost supuși angajații este faptul că Emanuel Gabriel Botnariu „i-a pus la colț”, dând dispoziție ca aceștia să își întoarcă birourile cu fața la perete. Mai nou, după apariția articolului anterior, din disperare că i se va dezvălui adevărata față, merge în Senatul României și încearcă să convingă, atât membrii Comisiei pentru drepturile omului, cât și pe alți senatori, că angajații săi sunt niște „puturoși neînvățați cu munca”. Oare cine n-o fi învățat cu munca, angajații Consiliului sau el, care vine la serviciu mult după ora prânzului, cabinetul său, care nu vine cu zilele, sau vicepreședintele, care lipsește cu desăvârșire din peisaj?
Dar nu numai Emanuel Gabriel Botnariu este protagonistul acestui serial, ci și vicepreședintele Consiliului, Gheorghe Aștileanu, susținut de PNL, căruia în cei aproape 6 ani de când este la conducere îi poți număra pe degete zilele când a onorat cu prezența instituția. Cât despre activitate, nu mai vorbim! Tot ce a făcut din 2016 până în 2021 a fost să participe la câteva conferințe și să-și aroge organizarea unei expoziții cu lucrări ale beneficiarilor din centre, cu ocazia zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități (3 decembrie 2021). Plin de creativitate, ca un adevărat artist, Aștileanu a preluat din zbor ideea angajaților Consiliului care au descoperit acești oameni minunați în centrele vizitate.
De fapt, singurul lucru pe care știe să-l facă este să meargă umil, de fiecare dată când este nevoie, pe la fiecare senator să-l convingă să treacă raportul anual de activitate al Consiliului ca să mai rămână un an în funcție. Unde nu găsește înțelegere, se spune că ar trece și la șantaj, mai voalat sau chiar direct.
Și iată cum irosește statul banii pentru pensiile „părinților și bunicilor noștri”, cum ar zice un celebru ministru, pe salarii generoase și pe chirii de mii de lei pe lună. Că deh, dacă ești de la Cluj trebuie să ai unde să pui capul pe pernă în București!
În condițiile acestea apar câteva întrebări, retorice, probabil: Oare același comportament l-a avut Emanuel Gabriel Botnariu cu angajații de la fiecare din multele locuri de muncă pe unde s-a perindat de-a lungul timpului? Oare acesta este motivul pentru care nu a rezistat nicăieri mai mult de 1-2 ani, sau cauzele sunt mult mai profunde? Oare senatorii din Comisia pentru drepturile omului cunosc situația? Oare Senatul României, PSD și PNL vor mai avea încredere să lase pe mâna lui Emanuel Gabriel Botnariu & Co. instituția încă un an, sau a sosit momentul ca și Consiliul de monitorizare să fie dat pe mâna unor persoane cu adevărat profesioniste? Oare o să ajungă vreodată Consiliul de monitorizare să fie o instituție care să lucreze cu adevărat în interesul persoanelor cu dizabilități, sau o să rămână doar o firmă de publicitate personală și un instrument pentru realizarea propriilor interese ale celor aflați la conducerea instituției?
