În ajunul Zilei Femeii, tenorul Ştefan von Korch lansează o romantică invitaţie la „Duelul Tenorilor,” concert în premieră, ce va însufleți seara de 7 martie cu canzonete şi arii celebre. Evenimentul va fi găzduit la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian,” iar alături de tenorul Ştefan von Korch – solist amfitrion, vor fi alte două voci masculine lirice de excepţie: tenorul Alin Stoica şi tenorul Mihai Urzicana.
Solistul Ştefan von Korch elaborează: „ concertul este inspirat de tradiţia marilor formule vocale masculine de trio ale lumii, dar va explora şi dincolo de acestea şi va include un repertoriu spumos, de arii şi canzonete celebre, un veritabil „best of”, dintre care nu pot lipsi repere ca „Nessun dorma,” „La Donna e mobile,” sau „O Sole Mio,” dar şi rarităţi lirice, menite să încânte și să emoționeze publicul.”
Concertul va fi o experiență muzicală deosebită ce va bucura sufletul melomanilor cu cele mai cunoscute piese potrivite vocii vedetă a registrului liric – cea de tenor. Iar seara va fi completată de momente de virtuozitate instrumentală oferite de Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în formulă de salon.
Biletele se găsesc pe Tickestore.ro, Biletlateatru.ro, la casa de bilete a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian şi la sala Dalles.
Noi întâlniri cu tenorul Ştefan von Korch, dar şi cu Alin Stoica şi alte nume mari, în cadrul seriei Musical Extravaganza, vor avea loc după următorul program:
„Vivo per lei” – 12 martie – Sala Dalles
“O Sole Mio” – 2 aprilie – Sala Dalles
„Armonii sacre – Pelerinaj muzical Pascal” – 9 aprilie – Sala Dalles
„La Vita e bella” – 4 iunie Sala Dalles
„Nessun Dorma” – 23 septembrie Sala Dalles
Despre protagonişti
** Ştefan von Korch – Tenor **
Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a început anul pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania, în Carmina Burana, lucrarea sa „semnătură,” în care a debutat anul trecut şi pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica
Ştefan von Korch a încheiat 2024 cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, la Sala Palatului şi la Filarmonicile din Târgu-Mureş şi Timişoara, iar lunar eleboreză poveşti muzicale, în stagiunea de concerte Musical Extravaganza.
Tot în decursul anului trecut a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a fost invitat la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.
În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.
Alin Stoica – Tenor
Alin Stoica este singurul tenor român care, la finalul anului trecut, a performat în cadrul concertului de Crăciun de la Vatican şi a fost invitatul Papei într-o întrevedere privată. Solistul este şi unicul deţinător din România al premiului Luciano Pavarotti. Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti se remarcă în “La Traviata”, ”Carmen” sau ”La Boheme.”
Premiul “Luciano Pavarotti” dobândit în 2017 i-a fost înmânat de însăși soția celebrului tenor, Nicoletta Mantovani alături de premiul al II-lea și premiul publicului “ Vota la voce “ ambele obținute în cadrul festivalului de la Sarzana, Italia. Datorită acestei reușite, tenorul Alin Stoica a primit invitația de a cânta la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariţia lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona alături de nume sonore din lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu și alții.
În decursul timpului, artistul şi-a desăvârşit pregătirea vocală cu tenorul Ionel Voineag și cu tenorul Marius Budoiu, a participat la Masterclass-urile lui Rockwell Blake și Liora Maurer (Metropolitan Opera, New York), ale Mari
Mihai Urzicana – Tenor
Ca solist de operă, tenorul Mihai Urzicana a câștigat numeroase premii naționale și internaționale: Premiul I la Concursul Național de Interpretare Muzicală Mihail Jora, Premiul I la Concursul Național Opera Start, Premiul II și Premiul Publicului la L’Assoluta Virginia Zeani – The International Grand Prix of Romania – Tg. Mureș, Premiul II – Concursul Internațional Vox Artis – Sibiu și este o prezență constantă pe scenele de concert și pe scenele teatrelor muzicale din țară și străinătate.
Tenorul Mihai Urzicana se bucură de îndrumarea unor personalități ale artei lirice mondiale, precum: Liora Maurer și Lucy Arner – Metropolitan Opera New York, baritonul George Petean și regizoarea Sharon Mohar – Les Maîtres Sonneurs – Franța.
Solist al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, tenorul Mihai Urzicana este absolvent de master la Universitatea Națională de Muzică București, al Seminarului Teologic Ortodox Constanța și al Facultății de Teologie, Secțiile Artă Sacră și Pastorală.
Mihai Urzicana este totodată solist al Coralei Armonia din Constanța, ansamblu alături de care a susținut concerte în toată lumea (Anglia, Irlanda, Franța, Italia, Bulgaria, Spania, Ucraina, Serbia, Bosnia, Polonia, Elveția, Israel etc.) și a câștigat Medalii de Aur la competiții mondiale corale din S.U.A, Letonia, Austria, Germania, Rusia.
Despre stagiunea Musical Extravaganza
Stagiunea Musical Extravaganza. Concertele au menirea de a oferi publicului bucuria întâlnirii cu nume reprezentative ale scenei lirice, într-un cadru mai restrâns, ce oferă o perspectivă diferită asupra actului artistic faţă de cea de pe impozanta scenă a operei, dar şi de a apropia genul clasic de publicul de toate vârstele. Spectatorii sunt invitaţi să îşi admire soliştii preferaţi într-o atmosferă selectă, completată de un acompaniament de cameră, ce pune în valoare interpreţii într-o lumină caldă şi personală.
Evenimentele sunt găzduite la Sala Dalles, alegere deloc întâmplătoare. Protagoniştii Musical Extravaganza invită publicul într-un spaţiu cu tradiţie şi istorie în peisajul cultural şi urcă pe scena pe care, de-a lungul vremii, au concertat mari muzicieni precum George Enescu (26 concerte), Dinu Lipatti, Mihai Jora, Ionel Perlea, Ion Voicu sau Virginia Zeani.