Persoanele cu dizabilităţi psihosociale sunt cele mai discriminate şi marginalizate din societate, spun cercetările recente. Într-o formulă de prezentare inedită, grupul de iniţiativă civică „Decid pentru mine!”, ActiveWatch şi Asociaţia de Psihiatrie Comunitară, şi-a propus să crească nivelul de conştientizare a drepturilor şi posibilităţilor de autoreprezentare şi acţiune civică a persoanelor cu dizabilităţi psihosociale.
„Ultima statistică este din 2007 şi arată că suntem o ţară fericită cu doar 300.000 de persoane cu dizabilităţi. Dintre ei, doar 7% sunt angajaţi”, spune Ana Ciutu, coordonatoare a proiectului. Scopul grupului este de a dezvolta un centru de mediere pe piaţa muncii şi să-i obişnuiască pe bolnavi cu rigorile muncii. La evenimentul organizat de grupul „Decid pentru mine!” sub denumirea de Biblioteca Vie au participat câteva persoane cu dizabilităţi psihosociale. Cătălin, Paul, Antonia, Filip, Andreea, Gabriel, Carmen şi Claudia au jucat rolul cărţilor vii, iar jurnaliştii, în rol de cititori, aveau ocazia să descopere ce se ascunde în spatele etichetei pe care le poartă. „Cititorii” puteau să-şi aleagă „cartea” pe care o puteau citi din scoarţă în scoarţă pe îndelete. „Cărţile” vii au povestit obstacolele sociale pe care le întâmpină zilnic, dar şi gândurile, ideile şi aspiraţiile unei persoane cu dizabilităţi psihosociale.
„Puterea de a merge mai departe”
Antonia ne-a povestit cartea ei de suflet. „Puterea de a merge mai departe” este pentru ea şi o deviză. „Se poate întâmpla oricui, într-o anumită perioadă din viaţă, să spună nu mai pot, sub diferite forme: Nu sunt bun de nimic! Nu cred că-mi voi mai reveni! Nu am ce să mai ofer vieţii! Prin aceste situaţii am trecut şi eu cu câţiva ani în urmă. Dificil a fost până am conștientizat că am o problemă de sănătate pe care trebuia să o rezolv. Declicul s-a declanșat: am hotărât să lupt! Dar niciodată nu am considerat că nu pot să fac lucruri pentru că am o dizabilitate. Din contră, sunt o persoană care se implică în diverse proiecte. Și îmi place să ajut”, aşa îşi descrie cartea vieţii Antonia. La debutul depresiei, ea avea o relaţie toxică. 12 ani a trăit lângă un bărbat alături de care nu a putut să rezoneze niciodată. „Era un negativist convins. Viaţa lângă el nu avea nici un sens, nici o speranţă, nici un viitor”, ne-a povestit Antonia. În urmă cu 12 ani, în timpul relaţiei cu acest om, a survenit atacul de panică. Nu mai putea lăsa o pereche de ochelari uitaţi pe masă, pentru că avea impresia că o urmăresc doi ochi necontenit. I-a rupt, dar a cerut şi ajutor medical. Sfatul specialistului nu a întârziat. I s-a spus să-şi facă ordine în viaţă, să renunţe la o relaţie toxică pentru ea. „A fost greu, dar am conştientizat că este bine şi sănătos pentru mine”, ne-a povestit ea. Momentul critic l-a depăşit, iar în urmă cu 4 ani s-a căsătorit. Acum are 48 de ani şi, împreună cu soţul ei, vrea să adopte un copil de 4-5 ani, iar în plan profesional vrea să-şi deschidă o afacere cu haine personalizate.
„Citesc, deci exist!”
Paul era student la filosofie când s-a îmbolnăvit. Se poate spune că are o familie care l-a răsfăţat, deoarece părinţii lui au lucrat mai mult în străinătate, încă dinainte de 1989. A renunţat la facultate, dar continuă să citească mult. „Citesc, deci exist!” este cartea lui de suflet şi deviza sa în viaţă. Are 39 de ani şi 14 ani de boală, dar nu are o relaţie stabilă cu nici o fată. El spune că motivul ar fi timiditatea sa, lipsa de comunicare şi dorinţa de izolare. Îşi doreşte să fie librar sau să lucreze într-o bibliotecă, dar nimeni nu vrea să-l angajeze. Deşi legea le permite să lucreze 4 ore pe zi, are mari dificultăţi la angajare.
Sursa: puterea.ro
