Te doare capul! uite ce bani iau ăştia din compensaţii!

0
468

 

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, companie cu capital majoritar de stat, a anunţat că Centrul de Arbitraj de la Viena a admis pretenţiile lui Comănescu Jean-Valentin, fost membru al Consiliului de Supraveghere revocat din funcţie, obligând astfel compania să-i plătească suma de 838.728 lei, reprezentând compensaţii, potrivit News.ro.

Transelectrica a anunţat în februarie 2023 că Jean Valentin Comănescu, fost membru al Consiliului de Supraveghere revocat prin Hotărârea AGA nr. 4/2021, a înregistrat pe rolul Centrului de Arbitraj de la Viena o cerere de arbitraj, iar valoarea pretenţiilor acestuia se ridică la 838.728 lei, reprezentând compensaţii în baza contractului de mandat.

”În continuarea informaţiilor diseminate prin raportul curent transmis prin intermediul instituţiilor pieţei de capital în data de 09 februarie 2023, Compania Naţională de Transport al Energiei ElectriceTranselectrica informează publicul investitor asupra faptului că, urmare a soluţionării cererii de arbitraj ARB-5726 Comănescu Jean-Valentin (RO) vs. Transelectrica (RO), Centrul de Arbitraj de la Viena, prin Hotărârea arbitrală a admis pretenţii ale domnului Comănescu Jean-Valentin (reclamant) împotriva Companiei (pârâtă) după cum urmează: plata sumei de 186.384 lei reprezentând compensaţia de neconcurentă potrivit contractului de mandat, la care se adaugă accesorii; plata sumei de 605.748 lei reprezentând compensaţia de denunţare aferentă indemnizaţiilor fixe brute lunare rămase până la sfârşitul mandatului potrivit contractului de mandat, la care se adaugă accesorii; plata sumei de 46.596 lei reprezentând componenta variabilă potrivit contractului de mandat, la care se adaugã accesorii”, arată un anunţ al Transelectrica, transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania a fost obligată totodată la plata unor costuri şi cheltuieli arbitrale.

La începutul anului 2023, compania mai anunţa că a fost obligată de Centrul de Arbitraj de la Viena să-i plătească lui Oleg Burlacu, fost membru al Consiliului de Supraveghere care a fost revocat prin Hotărârea AGA nr. 4/2021, compensaţii de 792.132 lei în baza contractului de mandat încheiat în aplicarea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 9/28.09.2020, sumă brută la care se adaugă accesorii şi cheltuieli de judecată. Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie.

Compania a mai fost obligată la Centrul de Arbitraj de la Viena să îi plătească despăgubiri de peste 800.000 lei şi fostului preşedinte al Consiliului de Supraveghere, Adrian Goicea, care afirma anterior că a fost revocat ilegal.

Totodată, Ciprian Constantin Dumitru şi Luiza Popescu, foşti membri ai Consiliului de Supraveghere, revocaţi prin Hotărârea AGA nr.4/2021, au înregistrat pe rolul Centrului de Arbitraj de la Viena cererile de arbitraj ARB5697 şi ARB-5713, valoarea pretenţiilor acestora fiind de 882.324 lei (principal), respectiv 792.132 lei (principal), reprezentând compensaţii în baza contractelor de mandat încheiate în aplicarea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 9/28.09.2020.

De asemenea, Cătălin Niţu, fost membru al Directoratului, revocat prin Decizia Consiliului de Supraveghere nr.25/25.06.2021, a înregistrat cererea de arbitraj ARB-5706, valoarea pretenţiilor acestuia fiind de 559.164 lei (principal), reprezentând compensaţii în baza contractului de mandat încheiat în aplicarea Deciziei Consiliului de Supraveghere nr. 73/16.11.2020.

Transelectrica este Operatorul de Transport şi de Sistem naţional, îndeplinind un rol fundamental în lanţul valoric al energiei electrice şi în asigurarea schimbului informaţional cu ceilalţi Operatori de Transport şi de Sistem pentru Energie Electrică din Reţeaua Europeană. În acest sens, prin implementarea proiectului finanţat de către cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, reprezentat de Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare a Statelor Unite ale Americii şi compania americană Pythia International Inc., pentru bazele dezvoltării unui Centru Operaţional de Securitate, Transelectrica urmează parcursul de aliniere la noile concepte şi standarde de securitate cibernetică.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este unicul operator de transport şi sistem al energiei electrice din România, cu un rol-cheie pe piaţa de energie electrică din România şi din regiune, responsabil de gestionarea şi operarea sistemului de transport al energiei electrice din România şi de asigurarea schimburilor de energie electrică între România şi ţările cu care este interconectată în Europa Centrală şi de Est, în calitate de membru al ENTSO-E.

Transelectrica SA gestionează şi operează o reţea electrică de transport de circa 9.000 de kilometri de linii electrice aeriene şi 81 de staţii electrice de transformare.

 

 

 

@Comisarul