O experienţă culturală de neuitat se pregăteşte publicului ploieştean: romantismul canzonetelor şi efervescenţa plină de pasiune din muzica spaniolă se vor împleti într-un concert fermecător ca un apus napoletan, în premieră la Ploieşti în această toamnă. Sub sugestiva titulatură O SOLE MIO, tenorul ŞTEFAN von KORCH şi baritonul ADRIAN MĂRCAN, alături de pianistul ALEXANDRU BURCĂ, vor purta spectatorii printre frumoase armonii şi titluri îndrăgite, pe 22 Octombrie la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Spectacolul de la Ploieşti face parte din seria Musical Extravaganza şi duce mai departe succesul concertului O SOLE MIO derulat anterior în Bucureşti şi Braşov. Programul concertului a surprinde și încântă, cu piese de o finețe și frumusețe aparte, jote și zarzuele nemaiauzite pe scenele din România dar și cu celebre canzonete atât de așteptate și îndelung aplaudate de public. Tenorul Ștefan von Korch explică: „ne dorim să bucurăm publicul cu ceea ce cunoaște deja, dar și să aduce pe scena și în fața spectatorilor noștri și melodii pe care nu au avut ocazia să le asculte și de care sperăm să se îndrăgostească.”
Biletele se găsesc pe Ticketstore.ro şi la sala de spectacol.
Despre protagonişti
** ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com)
Cu o carieră în remarcabilă, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a debutat în această vară în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concert alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania, a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar la Sala Dalles din capitală.
De la începutul anului a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.
În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.
În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).
2019).
Alin Stoica este singurul tenor român care, la finalul anului trecut, a performat în cadrul concertului de Crăciun de la Vatican şi a fost invitatul Papei într-o întrevedere privată. Solistul este şi unicul deţinător din România al premiului Luciano Pavarotti. Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti se remarcă în „La Traviata”, „Carmen” sau „La Boheme.”
Premiul „Luciano Pavarotti” dobândit în 2017 i-a fost înmânat de însăși soția celebrului tenor, Nicoletta Mantovani alături de premiul al II-lea și premiul publicului ” Vota la voce ” ambele obținute în cadrul festivalului de la Sarzana, Italia. Datorită acestei reușite, tenorul Alin Stoica a primit invitația de a cânta la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariţia lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona alături de nume sonore din lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu și alții.
În decursul timpului, artistul şi-a desăvârşit pregătirea vocală cu tenorul Ionel Voineag și cu tenorul Marius Budoiu, a participat la Masterclass-urile lui Rockwell Blake și Liora Maurer (Metropolitan Opera, New York), ale Marianei Nicolesco și altor specialişti.
*ADRIAN MĂRCAN (Bariton)*
Adrian Mărcan este bariton al Operei Naționale București cu o vastă activitate națională și internațională. A cucerit publicul cu interpretări pline de sensibilitate,profunzime și vigurozitate, iar printre rolurile sale de succes se numără Don Giovanni din „Don Giovanni ”, Figaro din „Bărbierul din Sevilla”, Contele Almaviva din „Nunta lui Figaro”, Marcello din „La Bohème,” Belcore din „Elixirul dragostei”, Enrico din „Lucia di Lammermoor”, Germont din ,, La Traviata”, Rodrigo di Posa din ,, Don Carlo”, Contele di Luna din ,, Il Trovatore ” sau Escamillo din „Carmen” etc.
Pe lângă activitatea artistică din țară, a susținut numeroase turnee în străinătate cu operele din Brașov, Cluj , Iași ,Craiova în țări cum ar fi : Germania , Austria, Italia, Norvegia ,Spania ,Olanda ,Albania, Marea Britanie, dar și în Japonia.
**Alexandru Burcă (Pianist) **
Alexandru Burcă dă strălucire partiturilor de pian din numeroase spectacole ale Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian din Bucureşti, este partenerul de scenă al actriţei Oana Pellea în spectacolul “Callas,” prezentat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, a încântat publicul cu atingeri magice ale clapelor pianului în musicalul Mamma Mia, ce s-a bucurat de succes naţional şi a semnat muzica pentru producţia “Ileana cea vitează.”
A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Filarmonica ‘George Cavadia’Filarmonica din Bacau,Muzeului Național de Artă , Kazakstan , Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norwegia, Italia, Canada.