Și problemele demografice ale Chinei nu se opresc aici. În paralel, s-a redus și fluxul locuitorilor de la țară către orașe și fabrici. Finalul surplusului de forță de muncă are implicații profunde asupra economiei chineze.
Economistul specializat pe dezvoltare Arthur Lewis spune, citat de FT, că, atunci când a început industrializarea, relocarea forței de muncă de la ferme, unde productivitatea este scăzută, către secotrul urban industrial a alimentat creșterea economică rapidă. Și de roadele acestui proces au beneficiat numai afacerile, nu și oamenii, în condițiile în care excesul de forță de muncă provenită de la sate au asigurat menținerea salariilor la un nivel redus.
Astfel, companiile chineze au putut să ia mai multe contracte, să se dezvolte și mai mult, să facă economii să producă excedente comerciale mari și să întărească moneda națională.
Acum, însă, salariile au început să crească și în mediul rural, profiturile companiilor au scăzut, la fel ca și competitivitatea și prețurile activelor. Această întoarcere a balanței afectează fundamental economia Chinei și relațiile sale comerciale cu tot restul lumii. În această nouă eră, bazată pe industriile serviciilor precum îngrijirea sănătății, media, servicii financiare și turism, chinezii vor cumpăra mai multe alimente și bunuri de larg consum.
Practic, în aceste condiții, chinezii își pierd avantajul competitiv care a atras atâtea business-uri din întreaga lume: salariile mici și forța de muncă numeroasă.
În paralel cu această tendință, firmele americane încep să se întoarcă în SUA, după ani de zile în care au căutat variante mai ieftine de producție în țări precum China, Thailanda și Vietnam. Asta deoarece, în mod paradoxal, costurile de producție din SUA au devenit mai mici decât cele din respectivele state.
