După extazul provocat de meciul Johanna Konta – Sorana Cîrstea, a urmat agonia Soranei și coșmarul nostru. Meciul ei cu Muchova, o jucătoare modestă, cu mult sub nivelul Johannei, a fost tot unicat, fiindcă rar se poate vedea o partidă în care o jucătoare conduce cu 5-3 la decisiv, credeam că va fi 5-4, apoi 6-4, exact ca în meciul cu Konta, fiindcă a avut și TREI mingi de meci, dar Muchova a câștigat trei ghemuri la rând și a făcut 6-5 pentru ea. Cu mare noroc, Sorana a egalat, iar la tie break credeam că zburdă când avea 4-0, dar Muchova iar a egalat, apoi a condus, coșmarul pentru noi era total, fiindcă Muchova a încheiat partida la 9-7 cu un as, ea, care până atunci nu a fost în stare să introducă mingea în teren din primul serviciu. De altfel, și Sorana a stat catastrofal cu primul serviciu. Nu cred că în decisiv a reușit mai mult de două ori. Și rata atunci când nu trebuia.
Ce am constatat după această partidă, că Sorana nu-i capabilă să controleze jocul. Ea e mai atentă la cum arată decât la joc. Își tot aranjează șepcuța după fiecare punct și nu uită niciodată să-și dea codița din spate, în față, peste umărul stâng. Dacă ar fi avut și această regularitate în joc, era chiar o minune. Dar așa, neatentă, pe prorpiul serviciu reușea performanța negativă să aibă 0-40. Juca incredibil, ca în transă, și i-a oferit modestei juctătore Muchova, care a lăsat mereu impresia unei victime sigure, o victorie nesperată. Un cadou de coșmar pentru noi!
Dar așa e la tenis. Sigur, partide precum cele realizate de Sorana, nu au mai fost la US Open. Nici o jucătoare nu și-a mai trimis fanii din extaz în agonie. Și nu a mai făcut cadouri nesperate adversarelor. Cred că lunga carieră a Soranei se oprește aici. Mai exact, are aici, la această ediție pandemică a US Open, un portret complet, definitoriu. Mai mult de atât ea nu poate face. Nu e o jucătoare de forță, de rezistență, rămâne în amintirea noastră ca o jucătoare delicată, ca o prințesă a tenisului.
Și-i doresc să rămână așa, să joace așa până la adânci bătrânețe, să bucure oameni ca mine, care văd în meciurile de tenis, și în alte sporturi, latura lor artistică, divină, care se ridică deasupra condiției competiționale. Ca să fiu și mai bine întețes, între Sorana și Simona Halep există, din punctul meu de vedere, o diferență ca de la cer la pământ. Simona face sport, Sorana face artă. Simona joacă pentru puncte, pentru bani, pentru glorie, e evident, Sorana pentru plăcere. Am sentimentul, la unele ghemuri, că nici n-o interesează scorul. Ea e la fel de visătore când, pe serviciul ei, e condusă cu 0-40. Joacă într-un fel de transă. Și întoarce rezultatul cu o ușurință fantastică. Această ușurință, această naturalețe, nu am mai văzut-o decât la o singură jucătoare, la Sloane Stephens, în anii ei de început, când a apărut ca un altceva în lumea tenisului, dominat atunci copios de Serena. Acum tot Serena a învins-o fără drept de apel, iar Sloane nu a mai jucat ca o artistă.
Sigur, una nu se împacă cu alta. Ori sport, ori artă. Pentru jucătoare ca Sloane și Sorana ar trebui să se inventeze o altfel de competiție, Tenisul de Plăcere, în care miza să nu mai fie Dolarul, bătălia pentru Puncte, ci emoția, frumusețea de chinogramă a loviturilor. Să existe și un juriu de artiști, ca la America’s Got Talent, care să puncte frumusețea loviturilor, precum loviturile de laser ale Soranei. A încercat un asemenea aliaj, cândva, Ilie Năstase, să compună tenisul cu plăcerea. Nu a mai reușit nimeni, poate Federer, dar și el în ultima perioadă a dat-o pe puncte. De, acesta este tăvălugul, un fel de compresor în care intră la frământat toate stilurile și se vrea doar stilul victorios. În acest stil au intrat și alte artiste ale tenisului, precum Kerber, Osaka, Muguruza, Garcia, așa cum intră vertiginos și noul val cu stele ca McNally, Gauff, Yastremska sau Kostyuk.
*
Prin agonie a trecut și Cori Gauff (16 ani), speranța Americii, care a pierdut și la simplu, și la dublu, unde a făcut pereche cu altă perdantă, tot o speranță a Americii, Cathy McNally (18 ani).
Probabil că prin această stare a trecut și Sloane Stephnes, care a pierdut categoric la Serena, un meci splendid, o mare surpriză, o revenire a Serenei în forță, spre bucuria Olympiei, fetița ei, aflată în tribune, printre spectatorii răzleți. Olympia e adorabilă, ca și fetița Azarenkăi, cu care se afla în tribune, ca la meciul unde a evoluat Marta Kostyuk, spreanța Ukrainei. Și fetița se bucură la victoriile în lanț ale mamei sale, aflată într-o revenire de formă, care dă strălucire turneului. Ca și Serena. Oricum, fetiețele lor aveau de ce să fie în extaz.
Serena avea de trecut un prag înalt, grecoaica Maria Sakkari, care a eliminat-o recent în turneul de la Cincinnati, jucat tot la Flushing Meadows. Iată, soarta i-a oferit Serenei o șansă, să-și ia revanșa după nici două săptămâni. Și ce s-a întâmpat? Sakkari, care are o atitudine de soldat atenian care cucerește Sparta, a creat o presiune extraordinară asupra Serenei, dar care i-a dat o replică pe măsută, ca în anii ei de glorie. Evident, secretul victoriei a fost, ca de obicei, serviciul, poate cel mai puternic din turneu. Plus loviturile obișnuitre, foarte puternice și precise. Ca niciodată în ultimii ani, Serena s-a văzut extrem de motivată. S-a concentrat și a învins. Slăbiciunile ei s-au văzut numai la capitolul mișcare. Sakkari (25 de ani) a speculat această neputință, datorată vârstei (38 de ani) și-i plasa mingi în dreapta, apoi în stânga, la care Serena nu mai putea să ajungă. Multe puncte le-a câștigat pe acest plan alternativ. Maria Sakkari a dorit enorm să câștige, pentru că voia să spele durerea grecilor, după eliminarea lui Tsitsipas, după un meci dramatic cu croatul Borna Coric, și mereu a fost în avangardă, a condus tot setul doi, iar în cel decisiv a intrat cu un break. La 2-0 pentru ea, credeam că Serena cedează, dar concentrarea ei pe serviciu a fost nemiloasă. Un meci extraordinar, ca o finală. Ar fi trebuit să fie finala US Open. Oricum, Serena era în extaz. A și scos la final un răget ca de leoaică. Acum stă cu fața la al 24-lea trofeu de Grand Slam!
Tristețe mare și pentru cehi, care după Pliskova, favorita nr. 1, o pierd acum și pe Kvitova, nr. 6, după un meci dramtic cu americanca Rogers. A avut 4 mingi de meci!
Însă lovitura agonică au primit-o sârbii, prin descalificarea superstarului lor Novak Djokovic, care, în meciul cu Pablo Carreno Busta, a lovit o arbitră de linie cu mingea. A fost o lovitură total neintenționată, femeia a fost lovită la gât, a căzut, apoi și-a revenit, Novak a sărit în ajutor, și-a cerut scuze de mii de ori, inclusiv arbitrilor care au venit și i-au explicat de ce trebuie să părăsească arena de joc. Asta nu s-ar fi întâmplat, comenta Wilander, dacă arenele erau pline cu 24 de mii de spectatori plătitori. Arbitrii nu și-ar fi permis să întrerupă un meci care abia începuse, era setul 1, și se anunța foarte spectaculos, căci Busta conducea, tocmai câștigase break-ul, era 6-5 pentru el. Poate și din această cauză, căci pierduse acest ghem, Djokovic a scos o minge din buzunar și a lovit-o cu ciudă în spatele lui, fără să se uite. S-a considerat că e un gest de frustrare, ceea ce regulamentul nu permite.
Așa se întâmplă atunci când în joc sunt milioane, când se joacă pe puncte, pe viață și pe moarte, cum se spune! De departe, Djokovic ar fi câștigat titlul, inclusiv 3 milioane de dolari! Ori trebuia să se strice regula, acest deznodământ clar, ca să aibă mai mult succes casele de pariuri, fiindcă outsiderii se vor bate acum între ei. Și Thiem , și Zverev, și Medvedev sunt favoriți. Este un moment care ne-a amintit de pandemie, fiindcă, cu arenele goale, nu a avut cine să protesteze!
Dar acesta-i tenisul pe bani. Fiindcă Djokovic a fost sancționat de organizatori și a pierdut tot ce a câștigat la această ediție, inclusiv punctele adunate. Mai mult, a fost amendat cu suma pe care a câștigat-o! Și se anunță și la alte sancțiuni. Iar cea mai dureroasă este că va pierde 2000 de puncte, fiindcă Djokovic avea de apărat titlul câștigat anul trecut!
Ce diferență este între această politică și luptele de gladiatori, de pe vremea scalviei? Una singură, faptul că lui Djokovic nu i se taie capul. Fiindcă nu s-a prezentat la conferința de presă, a mai fost amendat cu 20 de mii de dolari. Iată ce prilej „fericit” pentru organizatori să recupereze din sumele puse în joc.
Djokovic și-a cerut scuze pe rețelele de socializare ca un copil, precum Grivei care „se jură că nu fură și l-am prins cu rața-n gură”, și a spus că nu mai face, că va medita, că se va analiza, că va fi de acum înainte un copil cuminte, va fi un mielușel bine dresat și disciplinat. Ce umilință! Ce satisfacție a impotenților! Bagă frica în jucători. Parcă îi și văd cum tremură acum de frică pe teren, să nu mai comită vreo neglijență, să nu ajungă la cremenal sau să nu fie răstigniți. Jucătorul nu mai e om, e cobai, e robot, nu are voie să greșească, nu conteză scuzele lui, că a recunoacut, trebuie să fie atent nu la joc, ci la regulament, la ce e colateral. Iată cum frica păzește bostănăria!
Tenisul nu mai e sport. E afacere. Dacă era un joc de plăcere, nu s-ar fi întâmpat niciodată așa ceva. Nimeni nu s-ar fi supărat, nimeni nu ar fi fost sancționat.
Grid Modorcea
