USR anunţă că a pregătit peste 400 de amendamente la proiectul legii bugetului de stat care urmează să fie dezbătut în Parlament.
Reprezentanţii formaţiunii atrag atenţia asupra faptului că bugetul pentru anul viitor, aşa cum a fost construit, are un deficit de peste 40 de miliarde de lei, pe de o parte ca urmare a supraestimării unor venituri, iar pe de altă parte în contextul în care unele cheltuieli nu sunt prevăzute în proiect.
USR atrage atenţia, printre altele, că în condiţiile în care Ministerul Muncii anunţa că suma necesară pentru implementarea noii legi a pensiilor va fi de 146 de miliarde de lei anul viitor, proiectul legii bugetului prevede o sumă cu 15 miliarde de lei mai mică.
„Ne-am uitat atent la ce a făcut această coaliţie PNL -PSD cu bugetul pe anul 2024 şi constatăm că acest buget este doar un flyer electoral pentru Ciucă şi Ciolacu, un buget care nu are nicio legătură cu situaţia reală şi nevoile reale din societate, situaţia reală a cheltuielilor nu are nicio legătură cu respectarea legilor în vigoare.
E un buget care are o gaură de aproximativ 41 de miliarde, în total au subestimat, ca şi anul trecut, încasările cu aproximativ 20 de miliarde, nu au pus cheltuieli de aproximativ 21 de miliarde”, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu.
Anul viitor va fi jale
Acesta a precizat că suma de peste 40 de miliarde de lei din buget care reprezintă „gaură” şi pe care cei care au construit proiectul de buget „se fac că nu o văd” reprezintă echivalentul a două autostrăzi.
În acest context, el a criticat Partidul Naţional Liberal şi a afirmat că „anul viitor va fi jale”.
„PNL a devenit sub ochii noştri un PSD galben, o anexă la PSD şi tot ce fac acum cu ministrul lor al Finanţelor este doar să îl facă fericit pe Ciolacu înainte de an electoral şi îi pun la dispoziţie acest mare flyer electoral care se cheamă legea bugetului de stat.
Ciolacu şi Boloş nu au semnat declaraţia şi au dat o ordonanţă prin care nu vor să semneze declaraţia care atestă că respectă şi înţeleg ce au făcut şi că respectă legea responsabilităţii fiscal-bugetare, pentru că ei ştiu că sunt un guvern al vorbelor nu un guvern al faptelor, ei ştiu exact că acest buget este unul mincinos unul fără acoperire reală”, a adăugat Moşteanu.
Acesta anunţă că USR are este 400 de amendamente la proiectul de buget, „care ar repara într-o bună măsură jaful făcut de PNL şI PSD”.
„Am corectat ce era de corectat pe fiecare sector, pe fiecare minister”, a adăugat oficialul USR.
Proiectul bugetului de stat pe 2024 a fost aprobat joi seară de Guvern, fiind depus vineri la Parlament. Grupurile parlamentare au termen până duminică la prânz să depună amendamente, dezbaterile şi aprobarea urmând să se finalizeze până miercuri.
@Facebook :usr
Stiripesurse